O zi cu ochii închiși

De obicei, nu acord prea multă atenție sănătății mele, dar azi a fost diferit.

Eu sunt Raluca și, pe parcursul unei dimineți ce părea obișnuită, am început să am senzații ciudate, ca și cum lumea din jur se mișca mai repede decât mine.

Am încercat să îmi ignor starea, crezând că oboseala şi stresul din ultima perioadă sunt vinovați, dar până la prânz am simțit o amețeală continuă și o nevoie apăsătoare de a mă întinde. Am decis să mă opresc din tot ce făceam.

M-am pus întinsă pe canapea, cu ochii închiși, și am ascultat sunetele din casă și bătăile propriei inimii. În acel moment de liniște, am realizat cât de mult îmi ignor corpul și nevoile sale reale.

Cu ochii închiși, gândurile mi-au fugit la momente în care sănătatea părea un lucru neimportant, iar acum, când aveam această senzație ciudată, timpul părea să treacă prea încet.

Nu am căutat imediat ajutor sau soluții rapide. Am preferat să accept această stare ca pe o pauză impusă.

Pe măsură ce după-amiaza trecea, starea mea s-a schimbat. Amețeala s-a redus, iar mintea s-a limpezit. Nu pot spune că m-am vindecat complet, dar acea zi m-a făcut să înțeleg importanța de a asculta corpul și de a lua pauze când trebuie, nu doar când totul cedează.

Uneori, sănătatea nu e despre luptă sau control, ci despre acceptare și răbdare.

Această zi cu ochii închiși a fost un fel de lecție fără cuvinte, o invitație la a fi prezentă în propriul corp și a respecta ritmul său, chiar și atunci când îl ignoram luminoasă și plină de viață.